Ești ce-am crezut că n-ai fost vreodată
Și deloc cum am crezut că ai fi putut să fii
Dar totuși ai trăit înăuntrul meu
Asa că spune-mi cum vine asta.
Ești singurul pe care mi-aș dori să-l iert
Singurul pe care iubesc să nu-l iert
Deși îmi frângi inima
Tu ești singurul.
Deși sunt vremuri în care te urăsc
Pentru că nu pot șterge
Vremurile în care m-ai rănit
Și mi-ai pus lacrimi pe față
Deși te urăsc
Mă doare să spun
Știu că-ți voi fi alături la sfârșitul zilei.
Nu vreau să fiu fără tine
Nu vreau o inimă frântă
Nu vreau să respir fără tine
Nu vreau să joc acel rol
Știu că te iubesc, dar lasă-mă să-ți spun
Nu vreau să te iubesc în nici un fel, nu, nu
Nu vreau o inimă frântă
Și nu vreau să joc rolul fetei cu inima frântă
Nu, nu, nu, fata cu inima frântă
Nu sunt o fată cu inima frântă.
Simt că trebuie să-ți spun ceva
Dar până acum mi-a fost frică
Că tu n-ai să revii
Dar tot vreau să spun lumii.
Tu spui că ai tot respectul pentru mine
Dar câteodată simt că nu mă meriți
Și tot în inima mea ești
Tu ești singurul.
Și da, sunt vremuri în care te urăsc
Dar nu mă plâng
Pentru că mi-a fost teamă că ai pleca
Dar acum nu te urăsc, sunt fericită să spun
Că-ți voi fi alături la sfârșitul zilei.
Nu vreau să fiu fără tine
Nu vreau o inimă frântă
Nu vreau să respir fără tine
Nu vreau să joc acel rol
Știu că te iubesc, dar lasă-mă să-ți spun
Nu vreau să te iubesc în nici un fel, nu, nu
Nu vreau o inimă frântă
Și nu vreau să joc rolul fetei cu inima frântă
Nu, nu, nu, fata cu inima frântă.
Acum sunt într-un loc unde n-aș fi crezut că voi fi
Trăiesc într-o lume doar despre tu și cu mine
Nu trebuie să-mi fie teamă, inima mea frântă e liberă
Să-mi deschid aripile și să zbor cu tine.
Nu vreau să fiu fără tine
Nu vreau o inimă frântă
Nu vreau să respir fără tine
Nu vreau să joc acel rol
Știu că te iubesc, dar lasă-mă să-ți spun
Nu vreau să te iubesc în nici un fel, nu, nu
Nu vreau o inimă frântă
Și nu vreau să joc rolul fetei cu inima frântă
Nu, nu, nu, fata cu inima frântă
Sensul versurilor
Piesa exprimă conflictul interior al unei persoane care iubește pe cineva care o rănește. Ea oscilează între ură și afecțiune, dorința de a fi alături de persoana iubită și teama de a suferi din nou, culminând cu o eliberare și acceptare a iubirii.