Aseară, când ne despărțeam, aseară,
Tot mai era un pic de primăvară.
Și-acum aruncă ochii pe fereastră,
A viscolit pe despărțirea noastră.
Depărtarea s-a-nmulțit cu alb de moarte,
Departe s-a făcut foarte departe,
Și ninge-acum ninsoare mare,
Ninsoare de sfârșit de calendare.
Refren: Și ochii nu mai au ce să mai vadă,
Doar urme de jivine prin zăpadă,
De ocna-i viscolul ce-mi arde rana
Și-ascult de sub zăpezi Siciliana.
Și vor veni dezastre de tot felul,
Precum m-anunță trist violoncelul,
Și harpa, și pianul mă omoară,
Reverberându-mi fulgii de afară.
Mai latră undeva, de frig, un câine,
Dar tu ce faci în ziua fără mâine?
De fapt, de ce te-ntreb, când eu, din mine,
Mi-am interzis să știu ce-i rău sau bine..
Și a venit ninsoarea alb-albastră
Să parafeze totul cu dezastru,
Să iasă lupii, agenții foamei sure,
Din fiecare palcuri de pădure.
Să vină prin orașe mari dihanii,
Și caii aburind să tragă sănii,
Și poșta, în aceste vremuri stranii,
Să-ntârzie cu lunile și anii.
Să vezi și tu ce strigăt tragic este
Să nu mai dai de tine nicio veste!
Deocamdată ninge praf pe rază
Și drumurile noastre se blochează.
Nici nu mai știu de-i noapte sau de-i ziua.
E doar ninsoarea noastră de adio.
Sensul versurilor
Piesa descrie durerea unei despărțiri, folosind metafora iernii și a ninsorii ca simboluri ale sfârșitului și ale izolării. Sentimentul dominant este unul de tristețe profundă și de pierdere, accentuat de imagini apocaliptice și de un sentiment de disperare.
