În prima zi de liceu mi-au luat șapca cu japca
Mă-alinam cu gândul că se-ntoarce roata
Am încălcat regulile mai târziu, evident
Contraexemplu perfect declarat permanent
Tutun, alcool și droguri se-nvârteau în jur
Din șapte zile, cinci eram mahmur
Șnur se țineau bairamele
Dispăreau sticlele mai repede ca zilele
Belelele nu apăreau decât cu-ai mei
Când mă vedeau că umblu doar cu derbedei
Plin de idei pentru-o ieșire din banal
Acel copil ciudat cu-acel ceva special
Ca un șpriț au trecut patru ani de liceu
Șapca altcuiva era acum pe capul meu
Intram în viață combatant, luptător
În războiul în care nimeni nu-i învingător.
Refren (x8) :
Ooohhh..
Toți ne luăm ușor locul în societate
Unii-au dat la facultate, alții-n cap la bloc în spate
Prea multe tentații, prea puțini bani
În loc să-ți iei o slujbă iei în tribunale ani
Din toată agitația și scandalul din liceu
Ai un gol din ce în ce mai mare-n jurul tău
Tot mai multe telefoane ocupate,
Tot mai multe fețe întristate
În loc de râsete auzi țipete și te ferești
Te-ntrebi dacă așa se-ntâmplă atunci când crești
Ești un ghinionist sau e o zi mai proastă
Te-amăgești cu gândul c-o să treacă
Înc-o zi și-nc-o zi și-nc-o zi
Dacă e marți sau vineri, nu mai știi
Te trezești ca din coșmar, cu tortu-n față
25 de lumânări pe el s-aștepți să te faci varză.
Refren (x8) :..
Privind prin prisma celor 25 de ani
Încă mă caut din priviri printre puștani
Ar trebui să fiu probabil mai responsabil
În cazul meu particular nu e prea valabil
Mă culc de fiecare dată plictisit
Gândind fără speranțe la un viitor mai fericit
În loc de planuri îmi fac griji
Mergând cu grijă printre hero’, iarba și hașiș
Trec anii mai repede decât ai vrea
Ai tot mai puțini tovarăși în preajma ta
Unu sta-n Germania, altul fură-n State
Altul e la pușcărie cu venele sparte
Certuri cu părinții, totul se complică
Acum nu vor o notă bună, vor o slujbă bine plătită
Nu vor să înțeleagă ce vrei tu să faci deloc
Nu vor să înțeleagă că nu ești robot
Te scoli mereu mai obosit, ce ciudat
Și-ți repeți lecția care ți-ai băgat-o în cap
Încă mai ai o viață în față
Te-ntrebi și tu dacă e consolare sau pedeapsă.
Refren (x8) :..
Chiar fără voia noastră
Cântecul și povestea lui vor dăinui peste veacuri
E bine să știe lumea acest cântec
Că din el poate lua prețioase învățături
Povestea aceasta s-a sfârșit cu bine pentru toți
Datorită înțelepciunii și bunătății fără de margini.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului, de la anii de liceu plini de rebeliune la maturitate, unde deziluziile și greutățile vieții își fac simțită prezența. Naratorul își amintește cu nostalgie de trecut, dar se confruntă cu realitatea prezentului, punând sub semnul întrebării sensul vieții.