Mi-am aprins țigara, cafeaua dă în foc
O sun din nou pe ea, nu răspunde deloc
E supărată foc și din cauza mea
Plângea, îmi spunea că nu-mi pasă de ea
Am jignit-o, cum să fac ca să mă ierte?
Nu mai e ca înainte, acum are sufletul rece
Sper ca norii de ploaie să se îndepărteze
Că am nevoie de ea, să mă salveze
Iartă-mă, prințeso, te rog să mă înveți tu
În fața ta sunt vulnerabil, nu pot ține drept scutul
Am o viață grea, tot timpul închis în mine
În ochii tăi văd paradisul, un copil în brațe la tine
Nu vreau să mor gândindu-mă la ce am pierdut
Vreau să povestesc despre fata ce mă iubește mult
Ești atrăgătoare, visez când mă atingi
După o ceartă bună, îmi iau zborul când în brațe mă cuprinzi.
Sunt un dobitoc și n-am dat importanță
Că te iubesc doar când ești la distanță
Te iau mereu cu aceleași texte, îmi pare rău
Am să mă schimb, dar sunt același eu
Și când te cert nu o fac cu răutate
Îmi este frică să nu pleci în altă parte
Dar poate, destinele se vor uni din nou
Când eu te mint, tu-mi spui că-ți sunt erou
Stau la terasă și nu că uit de tine
Vreau să-mi limpezesc gândul, că nu ești lângă mine
Vreau să uit de tot
Pe tine, te port în suflet
Nu-ți fie frică, nu sunt un tip violent
Doar atunci când mă agită lumea
Când fraierii îmi spun:
Frate, fata asta nu-i ca lumea
Îmi iau foc, sparg tot, și nu țin cont de nimeni
Tu ești pe primul loc și nimeni nu-i ca tine
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul unui bărbat pentru greșelile făcute într-o relație. El recunoaște că a rănit-o pe partenera sa și își dorește să fie iertat, arătându-și vulnerabilitatea și teama de a o pierde. În ciuda imperfecțiunilor sale, el o asigură de dragostea sa profundă și de locul special pe care îl ocupă în viața lui.