Bagrap – Viața Noastră

E viața noastră, înainte de tot, ce-ați făcut cu ea?
Lumea e oarbă, nu vede că lipsește ceva
E întuneric peste tot, deschide ochii, mi-a spus cineva
Trăiește fiecare clipă, parcă-i ultima.
Nu-i strop de culoare-n jur, nu-i loc, nu mai pot să-ndur
Nu-i vorba de bani, e de respect, suntem la pământ
Viața noastră, e-n mâinile lor murdare, și doare
Cu nepăsare, murim, iar ei sclipesc în reflectoare.
Că viața noastră e gri, și știi, că problemele nu fug
Adică cei mai mulți dintre noi, văd culori doar în poze pe Facebook
Tragem la jug, cu-n junghi în spate, că poate mâine se poate
Cu toate, că toate vor doar să ne bage bețe-n roate.
Am desena curcubee, doar să ne facem o idee
Și știu că și tu ți-ai dori, să vezi doar puști cu zâmbete pe fețe
Dar cine să te-nvețe, când toți doar niște zdrențe, da
Viața noastră, unde e, ce-au făcut cu ea.

Refren:
Mi-a ajuns! N-am avut o zi, o lună ori doar un an prost.
17 ani, fără bani, sau vreun alt rost
Nu știu cine sunt, sau cine c***t am fost
Dar privesc înapoi, mi se pare totul anost.
Am vărsat râuri de sudoare, încercând, să-ncerc ceva
Și lumea nu mă înțelege, sunt singur în lumea mea
Am pierdut tot, de multe ori, am luat-o de la cap din loc
Nimeni nu m-a ajutat, prieteni m-au abandonat..
În loc să mă dau bătut, m-am ridicat și am căzut
Și am fost mai motivat, decât ți-ai fi imaginat, ținut
De ambiție sus, tovarășii, mi i-am crezut, aș fi putut
Să bag mâna-n foc, că și ei ar fi făcut.
La fel ca azi și ieri, mereu cazi, și zbieri,
Și n-ai cui să-i ceri, chiar dacă vrei s-oferi,
e omizerie! Viața noastră nu mai e a noastră
Suntem disperați după lovele, și asta ne costă.

Refren:
Copii fără copilărie, se bucură la un colț de pâine
Am ajuns să fim norocoși, dacă avem ce mânca mâine
Că ne așteaptă vremuri grele, oare mi se pare mie?
C-o luăm cu viteza-n jos, nimic, nu mai e ce a fost!
Că acum poa’ să-și dea impresii proaste oricare prost
iar fetele, și-o trag de mici, și-apoi încep contra-cost
Că asta-i realitatea, nu e trist de loc, ba chiar e jalnic.
Și mi se pare absolut corect, cum ne judecă alții.
Mânca-mi-ați p***, nu mai criticați, și schimbați asta
Că nu e vina nimănui, e a noastră, asta-i realitatea
Nimeni nu face nimic, și toți, aspiră la mai bine.
Păi și aspiratorul meu, merită, mult mai mult ca tine.
Că eu nu vreau să f*, atunci, când vreau s-ascult muzică
Băgați-vă p***-n Inna, îmi place mai mult Gill Dobrica!
Urăsc tot ce mă-nconjoară, în special, oamenii
Mi-au amanetat viața. O voi face și eu într-o zi

Refren:

Sensul versurilor

Piesa exprimă dezamăgirea față de starea actuală a societății și greutățile vieții. Vorbește despre lipsa de speranță, trădare și lupta pentru supraviețuire într-o lume indiferentă.

Lasă un comentariu