Uneori nu-ți dai seama că-i întuneric
Doar pentru că-i lângă tine te face mai puternic
Deși afară-i frig, uiți de disconfortul termic
Iar când te sărută, brusc devii un puștan anemic
Poate nu vrei să recunoști, poate îți e rușine
Acum sigur ai zâmbit, desigur e ca mine. În fine
Ea nu a vrut decât o parte din tine
Știind că doar tu îi redai încrederea în sine
Nu ești înger nici pasăre, dar totuși zbori
Mulți își doresc pământ de-asupra ta, tu ești în nori
Stai pe pat cu ea privind cu foc până-n zori
Vedeai alb-negru, de-acum viața este în culori
Erați tu și ea, niciodată voi, niciodată doi
Niciodată cu ea, doar cu și niște strigoi
Apoi deodată ea închide acei ochi goi
Ce îți topește inima rece ca un sloi, e goi
Stai puțin c-am văzut destui eroi
Care cred în alții, tu tre’ să crezi în voi
Deși a început fără să vreți un pic greoi
Zâmbetul ei te curăță acum zilnic de noroi.
Au fost multe lacrimi pe față și dezamăgiri
Că multe din trecut au rămas doar amintiri
El ți-a devenit prima dată cuvântul „trăiri”
Și te-au învățat că oamenii în viață au meniri
Ți-a arătat din nou cum e să trăiești
Te-a învățat ca pe-un copil să zâmbești, să pășești
Ca mai apoi să te-nvețe să plutești
Acum poți avea orice vrei, trebuie să îți dorești
Deși acum el nu e lângă tine, nu vărsa lacrima
Ce îți curge fiindcă lui îi va păsa
Simți că nu mai poți și că poate te va lăsa
Dar nu uita că doar tu ai aruncat vraja asupra sa
Uneori soarta îți mai pune câte-o piedică
Așa e viața, nu-ți țin eu niciodată predică
E doar un sfat transmis pe o cale fonică
Recunoaște, pentru tine e ca o boală cronică.
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație complexă, marcată de momente intense și dezamăgiri. Vorbește despre impactul pe care o persoană îl poate avea asupra alteia, despre învățarea de a trăi și despre depășirea obstacolelor, chiar și atunci când persoana iubită nu mai este prezentă fizic.