Baboi feat Fely – Nu Mă Întorc Din Drum

Baboi:
Nopți albe, zile negre am, de când ai plecat
Ai lăsat totul în urmă și totul ai uitat
Ai dat cu piciorul într-un suflet rătăcit
Care s-a deschis în fața ta atunci când l-ai iubit.
Amăgit, plin de durere, se-ntoarce l-ale lui suspine
Sperând că vine șansa lui printr-o minune
Acum e singur, și-a-nchis porțile
Dar le va deschide dacă vei veni să-i ștergi lacrimile.
Lacrimile-i curg, și curg în continuare
Așteptând un semn, până când speranța-i moare
Ai lăsat nori negri care încă persistă
Iar jumate din mine cred că nu mai există.
M-am închis de tot în mine, ca-ntr-o celulă
Simt cum timpuri reci pe lângă mine se adună
Doar o viață am și-o aveam pentru tine
Dacă tu nu ești, nu mai am nimic bun pentru mine.
Fely:
Nu mă-ntorc din drum, nu mă-ntorc înapoi
Orice-ar fi nu-mi pasă, nu mai suntem amândoi
Las tot în urma mea, durerea cât ar fi de grea
Știi că trece și voi fi altcineva.
Nu mă-ntorc din drum, nu mă-ntorc înapoi
Orice-ar fi nu-mi pasă, nu mai suntem doi
Las tot în urma mea, durerea cât ar fi de grea
Știi că trece și voi fi altcineva.
Baboi:
Privesc pe fereastră, dar totul e-nnorat
Înșir versuri pe foaie, ca un copil deprimat
Meditez asupra persoanei mele pline de trac
Că nu-mi pot da seama ce sunt, înger sau drac.
Vreau să mă-ntorc în trecut dar nu pot
Să repar greșeli făcute, care-acum mă țin pe loc
Parcă-i un potop asupra vieții mele
Dar totuși mă ridic, plângând, de atâta durere.
Visele mele mi s-au năruit într-o clipă
Și parcă simt un glonț înfipt adânc în inimă
Sună stupid, îmi vin în minte ale tale cuvinte
Spunându-mi să țin minte, că privirea ta nu mă minte.
M-ai încărcat de promisiuni care s-au dus
Au plecat odată cu tine iar totul a apus
Pozele le-am ars, memoriile le-am făcut scrum
Plec mai departe, nu o să mă mai întorc din drum.
Fely:
Și încă plâng, durerea nu mă lasă
Ai lăsat rana deschisă, știi prea bine că m-apasă
Gândul la tine, neîncrederea în mine
Și totul sper că într-o zi îmi va fi bine.
Și încă plâng, durerea nu mă lasă
Ai lăsat rana deschisă, știi prea bine că m-apasă
Gândul la tine, neîncrederea în mine
Și totul sper că într-o zi îmi va fi bine

Sensul versurilor

Piesa descrie durerea unei despărțiri și procesul de a merge mai departe. Unul dintre artiști exprimă regret și suferință, în timp ce celălalt își afirmă hotărârea de a nu se mai întoarce și de a se vindeca.

Lasă un comentariu