Își ține secretele în ochii ei
Își împăturește adevărul în minciunile ei
Și chiar atunci când nu mai suport
Vine la mine
Și mă duce înapoi spre paradis
E atât de greu de ținut…
Dar nu pot să-i dau drumul.
Sunt o casă de cărți într-un uragan
Sunt o alee indiferentă în ploaia abundentă
Mă taie și durerea e tot ce vreau să simt
Dansează exact ca un copil
Mă înnebunește, mă face să delirez
Dar sunt neajutorat când ea zâmbește.
Poate aș lupta cu asta dacă aș putea
Doare așa rău, dar mă simt așa de bine
Mi se deschide exact ca un trandafir
Când e aproape de mine
Orice mi-ar cere să fac, aș face
Nu mai am control
Dar nu pot să-i dau drumul.
Sunt o casă de cărți într-un uragan
Sunt o alee indiferentă în ploaia abundentă
Mă taie și durerea e tot ce vreau să simt
Dansează exact ca un copil
Mă înnebunește, mă face să delirez
Dar sunt neajutorat când ea zâmbește
Când ea zâmbește…
Când se uită la mine
Devin slăbit.
Sunt o casă de cărți într-un uragan
Sunt o alee indiferentă în ploaia abundentă
Mă taie și durerea e tot ce vreau să simt
Dansează exact ca un copil
Mă înnebunește, mă face să delirez
Dar sunt neajutorat când ea zâmbește
Când ea zâmbește x2
Zâmbește…
Când ea zâmbește x3
Sensul versurilor
Piesa descrie o atracție puternică și copleșitoare față de o persoană, chiar dacă relația este distructivă. Protagonistul se simte neajutorat și dependent de zâmbetul acestei persoane, fiind conștient de efectele negative, dar incapabil să se desprindă.