Vinovat sunt numai eu,
Mă gândesc că vorbe goale am spus mereu,
Spui că vrei să pleci,
Dar te mai oprești,
Să-mi spui strânsă-n brațe cât mă iubești.
Fără lacrimi ai plecat, ți-e bine,
Singură întinsă-n pat, te prefaci că-i bine,
Noaptea-mi amintesc, rătăcind prin lume,
Cum iubeam și sărutam ceva ceresc.
Vreau să cred că,
Soarele e doar cu tine,
Vreau să știi că,
Ploua plânge pentru mine,
Am pierdut tot ce-am iubit,
Nu mai vreau să știu nimic,
Ieri eram povestea fără sfârșit.
Poate să mă cauți ai uitat,
Poate pe stradă nu m-ai observat,
Poate că gândul că eu nu exist,
Ne privim și trăim clipele triști,
Dacă în palmele tale aș adormi,
Dacă în parfumul tău eu m-aș trezi,
Dacă peste ani bătrâni noi doi vom fi,
Vom trăi același vis, ca-n paradis.
Mă întreb uneori, oare ce a aprins,
Flacăra dintre noi, căci prea repede s-a stins,
Închid ochii, privesc în inima mea
Și mă doare să văd, amintirea ta.
Vreau să cred că,
Soarele e doar cu tine,
Vreau să știi că,
Ploua plânge pentru mine,
Am pierdut tot ce-am iubit,
Nu mai vreau să știu nimic,
Ieri eram povestea fără sfârșit
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul profund după o despărțire, rememorând momentele frumoase și idealizând relația pierdută. Naratorul se simte vinovat și copleșit de amintiri, incapabil să accepte finalul poveștii de iubire.