Mă asculți, vezi oameni mulți,
Și unii vor să fie rupți, în timp ce alții vor să rupă,
Pierduți, cântăm doar pentru surzi,
Încep să cred că nu există munți, doar un efect de lupă,
Zâmbetu-i un câmp de luptă, și-ajungi să zici
„Cafeaua-i mai amară după”.
Ne-am rătăcit pe altă rută,
Și trandafirii putrezesc în apă adâncă,
Și spini ne cresc prin piele încă,
Ardem din temelii tot ce simțim, din frică,
Și orice mână-ntinsă se sparge când o strângi,
De parcă ar fi de sticlă.
Rece, lumea face din frică lege,
Aruncă cu noroi în tot ce nu-nțelege,
Rasare un uragan când ai sădit furtuna,
Rasare ură când ai sădit minciuna,
Încet ne pierdem urma, pierduți prin multe,
Vorbim întruna, dar cine să asculte?
Cusute, coduri de bare-n suflete sufocă sute,
Tăcute, trecute în priviri în viață,
Relații ne-ncepute, ce-am fi putut să fim
Nu știm, că viitoru-i putred,
Mașina de simțit naște emoții programate,
Stăm conectați la aparate, exact ca ruggerul german,
Copilul ăsta blond zâmbește gloanțe ricoșate, prea des și fals
Ne apelăm cu „frate”, frate, vrei să fiu sincer,
Da’ nu studia adevăru-n spate, simțind numai jumate’,
Iubim culorile doar dacă nu-s amestecate,
Îmbrățișările sunt decadente toate,
Aș vrea să simți ce simt, măcar o noapte,
Vezi, când găsesc singurătate, revin la felinarele mele ciudate..
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de singurătate și deziluzie față de lume. Vorbește despre pierderea conexiunii umane autentice și despre o societate care sufocă emoțiile și încurajează superficialitatea.