Hai recunoaște că toți o facem, la toți ne place
E-un fel de carapace, e-un fel de haină de vreme rea
O folosim, rănim, lovim cu ea din neștiință
Cu rea credință, de multe ori de frică,
Dar vezi că tot ce-atinge strică
E ca o ploaie acidă ce cade să ucidă
Sinceritatea se stinge încet strivită
Și uite-așa se nasc zâmbete false, și voi așa
O folosești până ajungi să crezi în ea
Și realitatea începe să fie ușor diformă
Pe dinăuntru putrezești, afară de formă
Un zâmbet drept uniformă
Unii o vor, alții o desconsideră deși o folosesc
Destul de des, pretind că n-au habar de ea.
Refren x 2:
Spune-mi ce simte un om când minte
Ce-l face să facă asta din gesturi sau cuvinte
Și vreau să știu, spune-mi, ce simte când minte.
Și toți începem de frică a patru palme luate
Cu-n trei modificat în opt la mate
Unde ai fost așa târziu copila?
La școală, zici, n-am nicio vină.
Păi cum să-i zici c-ai stat să te săruți cu el la ta-su în mașină
Îi lași să creadă până la douăzeci că încă ești virgină
Să știi că asta e tot minciună.
E vineri seara, le zici că pleci la o prietenă să dormi
Dar tu ești la bairam, hașiș fumezi, vodcă în tine torni
Băieți, voi sunteți niște domni,
Mințiți cu zâmbetu’ pe buze,
Sunteți maeștri în scuze,
De niciun fel, sub niciun chip să nu crezi că sunt ipocrit
Vezi textu’ asta? Îmi dă și mie de gândit.
Refren x 2:
Spune-mi ce simte un om când minte
Ce-l face să facă asta din gesturi sau cuvinte
Și vreau să știu, spune-mi, ce simte când minte
Sensul versurilor
Piesa explorează omniprezența minciunii în viața de zi cu zi, de la minciunile nevinovate spuse pentru a evita probleme, până la cele mai grave, care distorsionează realitatea. Artistul reflectă asupra motivelor din spatele minciunii și a impactului acesteia asupra individului și a relațiilor.