Nu ți-a fost, nană, păcat
Când pe min’ m-ai supărat,
Cu minciuni și vorbe rele
Amărâși zilele mele,
Călcași dragostea-n picioare
Și-acum inima te doare.
Of, cât de mult te-am iubit
Tot atât am suferit,
Ce-ai făcut eu aș uita,
Inima nu uită ea,
Ai crezut mai mult în lume,
Rămâi cu ea de ți-e bine.
Am crezut, nan-am crezut
Că n-am să pot să te uit
Și toată viața voi plânge,
Dorul după tin’ m-o frânge,
Dar acum m-am vindecat
Și de tine am uitat.
Nu mai încerca, neicuță,
Să mai vii pe potecuță,
Nu-ncerca cu dragostea
Că n-a fost când trebuia,
Iubește mândrele tele,
Uită potecile mele.
Sensul versurilor
Piesa descrie durerea unei despărțiri cauzate de trădare și minciuni. Inițial, naratorul crede că nu va putea uita, dar în cele din urmă se vindecă și își găsește puterea de a merge mai departe, respingând orice încercare de reconciliere.