Măicuță-ai crescut copii
Sufletul să ți-l mângâi,
Când ți-o fi, măicuță, greu
S-ai cu tin’ băiatul tău,
Când ți-o fi zilele grele
S-ai cu tin’ fetele tale,
Spune, mamă, cum mai poți
Să ne duci dorul la toți.
Mamă, cât ți-o fi de greu
Să stai singură mereu
Că din câți am fost prin casă
Tu stai singură la masă
Și vorbești doar tu cu tine
De ți-e greu, nu ai cui spune,
Nu ai la cine să strigi,
Bei apă dacă-ți aduci.
Frumos mai era odată
Când eram la mama fată,
Satul era plin de lume,
N-am crezut că vremea vine
Să rămână satul gol,
Ici, colea văd câte-un om
Amărât și-ngândurat
Că toți au copii plecați.
Unii copii pe-acas’ vin
Ori de Paști ori de Crăciun,
Alții cu suflet milos
Vin pe la părinți mai des,
Unii-au pus lacăt la poartă,
Nu știu de mai vin vreodată,
Nu știu, dorul nu-i mai cheamă
Unde întâi au spus: „Mamă!”?!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul unei mame pentru copiii plecați și tristețea singurătății la bătrânețe. Reflectă asupra depopulării satelor și a rupturii legăturilor familiale cauzate de migrație.