Hai țac și iar țac,
Pân’ la ziuă praf mă fac,
Beau pahar după pahar
Că mi-e sufletul amar,
Nu pot mândra să mi-o văd,
Nici pe brațe să-i mai șed,
De mă duc vorbește satul,
De nu mă duc vine altul.
Hai țac și iar țac,
Pân’ la ziuă praf mă fac,
Beau sticlă după sticluță
De dor la a mea mândruță,
Nu pot mândra să mi-o văd,
Nici pe brațe să-i mai șed,
De mă duc vorbește satul,
De nu mă duc vine altul.
Hai țac și iar țac,
Pân’ la ziuă praf mă fac,
Sparg pahare, păhărele
De dorul mândruții mele,
Eu-nsurat, ea măritată,
Ne vedem în lun-o dată,
De mă duc vorbește satul,
De nu mă duc vine altul.
Hai țac și iar țac,
Pân’ la ziuă praf mă fac,
Cu bani plătesc muzica
Că mi-e dor de mândruța,
Furăm dragostea cu stropul
Că așa ne-o fost norocul,
De mă duc vorbește satul,
De nu mă duc vine altul.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă durerea unui bărbat care suferă din dragoste pentru o femeie măritată. El încearcă să își înece amarul în alcool și deplânge faptul că relația lor este condamnată de societate.