Mamă, când m-ai legănat
Ce cântec mi-ai fi cântat,
M-ai legănat pe perniță
Ș-ai zis s-am noroc, măicuță,
Domnul nu te-a auzit
Ori cântecul l-ai greșit,
Ai fi spus vreo vorbă rea
De mi-a fost norocu-așa.
Mă crescuși, mă făcuși mare,
Mă ținuși ca pe o floare,
Am plecat, mamă, prin lume,
Tu te bucurași de mine,
De-o vreme fața-mi pălește,
Necazul mă urmărește,
N-am avut noroc de fată,
Nu știu de mai am vreodată.
Of, noroc, noroc, noroc,
De te-aș prinde te-aș da-n foc,
Ai fost o vreme cu mine,
Mă lăsași, fugiși în lume,
Nu știu-așa am fost ursită
De tin’ să fiu părăsită
Și mă-ntreb noapte și zi
Dacă la mine mai vi.
Este o vorbă prin lume:
Norocul nu-i la oricine,
Ăla om care îl are
Pune piatră și răsare,
Eu semănai busuioc
Și crescu pân’ la un loc,
Bătu peste el un vânt
Și-l aplecă la pământ.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și dezamăgirea unei persoane care se simte urmărită de ghinion. Ea reflectă asupra rolului mamei și asupra credinței că norocul nu este pentru oricine, comparând soarta ei cu un busuioc frânt de vânt.