Nu știu, nană, tu gândești
Cum ai fost și-acum cum ești,
Câte șapte mândre-aveai
Și pe la toate treceai,
Una din ele sunt eu
Că mi te-a dat Dumnezeu,
Mie să-mi fi puișorul,
Altele să-ți ducă dorul.
Mai lasă-te de iubit
Că vremea ți-a cam trecut,
Câte mândre ai avut
Nici naiba nu le-a știut,
Copiii mari ți-au crescut,
Păru-n cap ți-a-ncărunțit,
Iubește numai o mândră,
„Nan-al meu, privire blândă”!.
Eu, neicuță, am dreptate,
Nu se mai poate cu șapte,
Spune la ce te gândești
Oftezi și te răcorești,
Nu ofta și nu te teme
Toate merg pân’ la o vreme,
Dacă n-o fi nan-așa
Om trăi și om vedea.
Refren:
Ai da tot să fii băiat
Să colinzi noaptea prin sat,
Să iubești mândre la rând,
Dar să nu te ții căit.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul unui bărbat ajuns la maturitate, care rememorează tinerețea petrecută în aventuri amoroase. Acum, ajuns la o vârstă înaintată, este sfătuit să se dedice unei singure iubiri și să accepte trecerea timpului.