Tot am stat și m-am gândit
De ce Doamne-s dușmănit,
Prietenii mei de mulți ani
Îmi ajunseră dușmani,
I-am primit la mine-n casă
Și i-am așezat la masă,
Pentru că i-am omenit
Numai de rău m-au vorbit.
Dar nu-mi pasă, nu și nu,
C-așa e lumea acu,
Cum e grâul cu neghină
E lume și rea, și bună,
Mă vorbesc gurile rele,
Drag le-ar fi de-aș fi ca ele,
Mărăcini mi-ar pune-n iarbă
Pe unde picioru-mi calcă.
Doamne, dușmancelor mele,
Dă-le tot ce-și doresc ele,
S-aibă de toate pe masă,
Ia-le liniștea din casă,
Somn să nu aibă nicicând,
Să stea-n casă tot oftând,
Nu le-am luat ce au iubit,
De ce m-or fi dușmănit?!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dezamăgirea față de trădarea prietenilor și invidia celor din jur. Naratorul se confruntă cu răutatea și bârfele, dar își dorește ca dușmanii să aibă parte de abundență materială, dar să piardă liniștea sufletească. Se întreabă de ce este dușmănit, deși nu a făcut rău nimănui.