Târziu în noapte, în contratimp
Caut ieșirea din labirint
Îspre tine
Dulce amintire.
Ochii tăi insistent m-au țintit
Două gloanțe ce m-au nimerit
Criminal de frumos mi-ai zâmbit.
Ce foc ai pus în inima mea
Că n-am simțit niciodată așa
Nici ploaia n-o să poată
Să stingă focul vreodată.
Ce foc ai pus în inima mea
Că n-am simțit niciodată așa
Nici ploaia n-o să poată
Să stingă focul vreodată.
Lumini și umbre stau între noi
Îndrăgostiți și plini de nevoi
Va fi bine, hai, spune-mi că va fi bine.
Ochii tăi insistent m-au țintit
Două gloanțe ce m-au nimerit
Criminal de frumos mi-ai zâmbit.
Ce foc ai pus în inima mea
Că n-am simțit niciodată așa
Nici ploaia n-o să poată
Să stingă focul vreodată.
Ce foc ai pus în inima mea
Că n-am simțit niciodată așa
Nici ploaia n-o să poată
Să stingă focul vreodată.
Lasă în inima focul să ardă, în inimi să ardă
Când ne iubim pe podea în mansardă, pe pat în mansardă
Lasă fereastra deschisă spre cer
Luna să afle al nostru mister
Șoaptele noastre se pierd în eter.
Ce foc ai pus în inima mea
Că n-am simțit niciodată așa
Nici ploaia n-o să poată
Să stingă focul vreodată.
Ce foc ai pus în inima mea
Că n-am simțit niciodată așa
Nici ploaia n-o să poată
Să stingă focul vreodată
Sensul versurilor
Piesa descrie o dragoste pasională și intensă, comparată cu un foc care arde în inimă. Chiar și în momentele dificile, iubirea persistă și este văzută ca un mister împărtășit.