Încearcă să înțelegi că sunt plin de gânduri negre ca un orfan cu prea mulți vitregi
De mult e-uri nefolositor la fel ca damele fără regi, hoinăresc prin tinerețe pierzând zile întregi și-s reci
Nopțile, atunci când sunt plecat de veci la mat, auzi cum că-s fi răufămat ca un drog fumat
Mai mult beat decât treaz, mă vezi râzând fără haz când dau de necaz
Da pe interior sunt același fiu, dar cred că mă pot manifesta mai bine atunci când scriu
De-aia îmi transpiră mâna pe pix atunci când subscriu și cu cine să comunic atunci când mă simt pustiu
Nu-mi arăt recunoștința, da ea totuși e aici, în orice cuvânt care-l spun vreau să-l simți
Nu tre’ să înghiți orice c***t pe care l-am făcut, dar totuși ai tăcut și ai trecut și a trecut…
Să mă înțelegi că pot fi prieten bun sau rău, că nici eu nu mai știu exact ce e în capu’ meu
Că m-am cam dat dracu’ de când nu ne-am mai văzut, dar orice ar fi, rămânem la fel ca în ziua când ne-am cunoscut
Și mi-a plăcut că m-am simțit de ajutor, chiar un bun ascultător atunci când vorbeam de zori
Și sunt recunoscător, ai avut un impact major, chiar hotărâtor asupra deciziilor care le-am luat împreună, aș putea spune
Că nu aș vrea să dai dume la lume, că de mici copii am crescut împreună, conștient că are cineva să-mi dea o vorbă bună
Și ne-am înțeles atât de bine unu’ cu altu’ că te acopeream să nu te prindă tactu’ și mă duceai acasă când mă îmbătam ca spartu’
Uite așa am crescut ca să ne menținem pactu’…
Încearcă să mă înțelegi că sunt un pic cam prost, că vorbește gura fără mine multe lucruri fără rost
Că fug de realitate și fug mereu de mine, asta nu înseamnă că nu vreau să-mi fie bine
Știu că mă atac de multe ori și știu că sunt impulsiv, că trec succesiv de la pasiv la hiperactiv
Mai acționez copilărește, instinctiv, că doar așa pot deveni antidepresiv
Da mai greșim, nu are dreptate nici unu’ din noi și aș spune mult mai multe, da’ nu găsesc foi
Destule în care să pot spune cât de multe am pe suflet
Atâtea gânduri conceptate într-un singur urlet, atâta ură concentrată într-un singur suflet
Atâtea lucruri neînțelese, te rog pune-ți mintea cu a mea, să nu te apuce lenea, cu siguranță nu doresc…
Să se schimbe vremea…
Sensul versurilor
Piesa este o confesiune sinceră către un prieten, în care naratorul își expune gândurile negre, impulsivitatea și dorința de a fi înțeles. Exprimă recunoștință pentru prietenie și subliniază importanța pactului lor, recunoscând totodată propriile defecte și lupte interioare.