Neică, la inima mea
Ce s-a pus nu se mai ia, măi
Neică, la inima mea
Ce s-a pus nu se mai ia, măi,
S-a pus neiculiță dor
Nu se ia până o să mor
Nu se ia până o să mor,
S-a pus neiculiță dor
Nu se ia până o să mor
Nu se ia până o să mor.
Să vezi și tu ce dor duc
Numai noaptea când culc, măi
Să vezi și tu ce dor duc
Numai noaptea când culc, măi,
Noaptea-mi pare cât un an
Și perina bolovan
Și perina bolovan,
Noaptea-mi pare cât un an
Și perina bolovan
Și perina bolovan.
Că le-am spus ochilor mei
Să nu fie lăcomei, măi
Că le-am spus ochilor mei
Să nu fie lăcomei, măi
Să nu fie lăcomei, măi,
Eu le-am spus, ei nu m-ascultă
Tot după frumos se uită
Tot după frumos se uită,
Eu le-am spus, ei nu m-ascultă
Tot după frumos se uită
Tot după frumos se uită.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă un dor profund și o suferință în dragoste. Persoana care cântă simte că dorul s-a înrădăcinat adânc în inima sa și că nu va dispărea până la moarte. Ochii, simbol al atracției, nu ascultă de rațiune și continuă să caute frumosul, intensificând astfel suferința.