Cântă, cuce, că ți-i bine,
Nu ești supărat ca mine,
Că tu, cuce, poți cânta
Că ți-i dragă pădurea,
Că ți-i dragă pădurea
Și ți-i bună inima.
Mie nu mi-i lumea dragă,
Nici inima nu mi-i întreagă,
C-a mea inimă-i zdrobită
Și de dușmani legiuită,
Și-a mea inimă-i stricată
Și de dușmani judecată.
Judecă dușmanii-n sat
Ca să fiu talpă la Iad,
Dar de ce, Doamne, să fiu
Că n-am omorât de viu,
Dar de ce, Doamne, să fiu
Că n-am omorât de viu?!
Pentru ce-am iubit odată
N-am lăsat casa secretă,
N-am lăsat casa secretă
Nici copiii fără tată,
Eu însurat n-am iubit,
Pe-un fecior l-am celuit,
Pe-un fecior l-am celuit
Că mi-o ținut de urât.
Sensul versurilor
Piesa exprimă suferința profundă a unui om condamnat și judecat de dușmani, care își găsește alinare doar în cântecul cucului. El se simte trădat și își deplânge soarta, fiind acuzat pe nedrept.