Cânt la lume că mi-i dragă
De n-aș îmbătrâni degrabă,
Ține-mă, Doamne, așa
Să-i pot la lume cânta
Câte zile-oi avea.
Doamne, Ție-ți mulțumesc
Că-mi dai zile să trăiesc
Și glas bun ca să horesc
Sufletul să-mi răcoresc,
Lumea să o-nveselesc.
Nu-mi da, Doamne, doruri multe
Să-mi albească păru-n frunte,
Dă-mi, Doamne, mai puținele
Ca să pot trăi cu ele
Și să-mi cânt horile mele.
Mama nu mi-o dat avere,
Numai cântecele mele,
Avere mi-i cântecul,
Glasul meu și sufletul
Și-oi cânta la tot omul.
Lumea crede că-s buiacă,
Eu cânt că mi-i lumea dragă,
Eu la lume i-oi cânta,
Supărării nu m-oi da
Batăr câte m-or mânca
Că omul care horește
Cu drag viața și-o trăiește
Și necazu-l ocolește.
Sensul versurilor
Piesa exprimă bucuria de a trăi și de a cânta, mulțumirea pentru darurile vieții și credința că muzica poate aduce alinare și veselie. Cântăreața își dedică viața cântecului, considerându-l averea sa cea mai de preț.