De la Năsăud la vale
Merge-un căpitan călare
Și-o mândruță pe cărare
Tot rupându-și câte-o floare.
– Ia-mă, căpitan, călare
Că nu mai pot de picioare!
– Eu, mândruță, te-aș sui,
Dar calul mi-a osteni!
– Căpitane, om frumos,
Cobori în cărare, jos,
Să-ți văd ochii și gura
Și cum știi tu săruta!
Și-am avut o minte bună,
Dar mi-am dat-o pentru-o gură,
Nu-mi pare rău de ce-o fost
M-o celuit om frumos,
Om frumos m-o celuit
Și-amu’ am de pătimit.
Sensul versurilor
O fată întâlnește un căpitan și este cucerită de el. Ea își dă seama că a făcut o alegere impulsivă și acum trebuie să suporte consecințele.