Frunză verde de susai,
Cată, mamă, cui mă dai,
Nu mă da urâtului
Că-i dau foc pământului.
Că averea rămâne-n ladă
Și urâtul nu mă-ntreabă,
Nu mă-ntreabă niciodată:
„Ce stai, muiere, supărată?”.
Dă-mă, mamă, la om drag
Să nu viu la tine-n prag,
Să nu trăiesc supărată,
Nu mă da ca să fiu dată.
Sensul versurilor
O tânără imploră mama să o mărite cu un om bun și iubitor, nu cu unul urât și bogat, pentru a evita o viață nefericită. Ea își dorește o căsnicie bazată pe dragoste și respect, nu pe avere.