Împărate, împărate,
Pune pace, nu te bate
Că-s prea mulți orfani pe sate,
Împărate, om viclean,
Ții bătaie de un an,
De când ai prins a te bate
Nu rămân oameni pe sate,
Numai haine-mpăturate.
Plâng maicile după prunci,
Fetele după drăguți,
Surorile după frați,
Neveste după bărbați.
Toate plugurile ară,
Plugul meu șede-n cămară,
La mine cine-o arat
Din război n-o înturnat,
Toți bărbații ies la coasă,
Pe-a mea îi rugina groasă,
La mine cine-o cosit
S-o dus n-o mai venit.
Ce-ați câștigat, voi, dușmani
C-ați lăsat copii orfani?
Numai blestem și ocară
De la văduve din țară.
Cine strică pacea-n țară
Să-i fie pita amară,
Apa să-i fie sărată,
Tot cu lacrimi amestecată,
Bată-l de război, să-l bată!
Sensul versurilor
Piesa este un strigăt de disperare împotriva războiului și a conducătorilor lacomi de putere. Ea descrie suferința familiilor destrămate și blestemul văduvelor asupra celor care au provocat atâta durere.
