Valeria Peter Predescu – Drumul Crucii

Și eram copil, Iisuse,
Glasul când Ți-am înțeles,
Drumul Crucii, Drumul Crucii,
Suferință mi-am ales.
La-nceput era o pace,
Calea plină de popor,
Drumul Crucii, Drumul Crucii
Era dulce și ușor.
Dar când a venit ispita
Și necazul mai târziu,
Drumul Crucii, Drumul Crucii
Rămăsese mai pustiu.
Și din ce mergeam cu Crucea
Tot mai grea mi se părea,
Drumul Crucii, Drumul Crucii
Tot mai sus, mai sus urca.
Crucea era grea și spinii
Mă pătruseră amar,
Drumul Crucii, Drumul Crucii
Ajunsese la calvar.
Am căzut și-o Mână Dulce
Ridica-tu-m-a în sus,
Drumul Crucii, Drumul Crucii,
Mă-ntâlnisem cu Iisus.
El mi-a arătat Golgota,
Mi-a spus chinurile Lui,
Drumul Crucii, Drumul Crucii
El m-a învățat să-l sui.

Sensul versurilor

Piesa descrie călătoria spirituală a unui credincios, marcată de suferință și sacrificiu, urmând exemplul lui Iisus pe Drumul Crucii. În ciuda greutăților, credința și întâlnirea cu Iisus oferă puterea de a continua și de a înțelege sensul sacrificiului.

Lasă un comentariu