Frunzuliță măr mustos,
Prea îmi ești, neică, fălos,
Prea mi te-ncrezi, puiule,
Că te iubesc mândrele,
Dar niciuna nu-i ca mine
Să te alinte pe tine,
În cântece să te pună,
Să-ți facă inimă bună.
Dac-aș trăi pe pământ
Așa tânără cum sunt,
Să fiu ca un pup în floare
Și cu mintea de om mare
Cu vorba, neică, te-aș duce
N-ai săruta gură dulce,
Ți-aș face zilele grele
Cum făcuși tu pe-ale mele.
Afară-i lună și-i bine,
De cine mi-e dor nu vine,
Am fost cândva împreună,
A rămas totul în urmă,
Ce-a fost frumos s-a uitat
Și tu, neică, ai plecat.
Ajungă-te, neic-al meu,
Oftatul și dorul greu,
Atunci când ți-o fi mai bine
Adu-ți aminte de mine,
Mai treci, neicuță, prin sat
Și spune-mi că n-ai uitat
Poteca din vârf de deal
Unde noi ne sărutam.
Refren:
Vino, neiculiță, puișor,
Vino, neiculiță, că mi-e dor,
Vino, neiculiță, puiule,
Vino, nu-mi amărî zilele!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul și regretul unei femei după o iubire pierdută. Ea își amintește de momentele frumoase petrecute împreună și își exprimă dezamăgirea față de plecarea iubitului, dorindu-i să simtă și el dorul pe care ea îl resimte.