1. Se află litere și farduri
Și niște munți sunt între noi
Dosare-nchise, triste garduri
Și nici n-o să mai vină apoi.
În pragul iernii absolute
Sărută-mi tâmpla albă, hai
Și-apoi scufundă-te și du-te
În orizontul altui grai.
R: Nici nu pot nimic să-ți spun
Pe curând sau rămas bun
Aparu, numai nu,
La adio tu.
2. De ce să-ți spun la revedere
N-aș mai avea nici un motiv
„Adio” drepturile-și cere
Că te-am pierdut definitiv.
Și de la mine până la tine
Cuvântul însuși va-ngheța
Nici să te strig nu știu prea bine
Iubita mea, pierdută mea.
3. Când te-am văzut ultima oară
Știai și tu, plângeai și tu
Și-ai plecat cu tot cu gara
Nici tren nu mai există, nu.
Eu m-am întors încă o dată
Voiam să vin pe urma ta
Dar unde-i linia ferată
Parcă a luat-o cineva.
4. Eu ți-aș mai spune amănunte
Destinul de-aș putea să-l schimb
Iubita mea de peste munte
Iubita mea de peste timp.
Pe cea de-atunci n-o voi găsi-o
Și eu acela am murit
Sub cinic nuclear adio
Noi bietul cuplu pârjolit.
Sensul versurilor
Piesa descrie durerea unei despărțiri definitive și regretul pierderii unei iubiri. Naratorul își exprimă sentimentele de tristețe și acceptare a faptului că nu mai există cale de întoarcere, subliniind impactul devastator al despărțirii.