Ai lăsat odată o făclie aprinsă
În cămara dată sufletului meu
Și de-atunci, iubito, cu fereastra ninsă
Caut iar lumina și pe Dumnezeu.
De-ar fi prin ninsoare să te arăți cândva
Ca și când în zare-ar fi un porumbel
Ar veni copiii toți în urma ta
Și-ar porni colindul îngerii la fel.
Refren: Dacă ninge, vei găsi
Steaua-n creanga inimii
Cercuri dalbe, rochii.
Și-n privirea de Marii
Unde ești, de când nu vii
Te sărut cu ochii.
Și uimiți să vadă că la mine-n piept
Crește din zăpadă ramura de stea
Magilor în noaptea de când te aștept
Le-aș vesti minunea ce-i venirea ta.
Ne-a uitat iubirea iernii călător
Ne-ntâlnim privirea doar privind la cer
Dar de când și brazii s-au întors cu flori
Mai e timp, iubito, numai cât să sper.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund pentru o iubire pierdută, folosind imagini ale iernii și ale așteptării. Naratorul speră la o reîntoarcere miraculoasă a persoanei iubite, chiar și în mijlocul frigului și al uitării.