Te-ai urcat pe norul alb ca să te ascunzi de lume,
Însă ploaia te-a trădat şi te-a coborât la mine.
Trupul îţi era şi apă dar şi vânt neîmblânzit,
Hârjonindu-se pe maluri cu un val dezlănţuit.
Ochi-ţi emanau lumină, părul un parfum intens,
Îţi strigam de fericire numele în univers..
P. S.
Astăzi stau tăcut şi trist, paznic la un cer pustiu,
Norii albi nu mai există şi degeaba mai sunt viu.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de pierdere și tristețe profundă după o despărțire. Naratorul se simte pustiit și inutil, asemenea unui paznic la un cer gol, simbolizând absența persoanei iubite și a fericirii.