Trăiesc flămând, trăiesc o bucurie,
Frumoasa ca un crin din Paradis,
Potirul florii e mereu deschis
Și-i plin cu lacrimi și cu apă vie;
Potirul florii e o-mpărăție.
Când răii mă defăimă și mă-njură
Și-n clocot de mânie ura-și varsă,
Potirul lacrimilor se revarsă
Și-mi primenește sufletul de zgură,
Atunci Iisus de mine mult Se-ndură.
Sub crucea grea ce mă apasă sânger
Cu trupu-ncovoiat de neputință,
Din când în când din cer coboar-un înger
Și sufletul mi-l umple cu credință;
M-apropii tot mai mult de biruință.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de suferință și credință profundă. Vorbitorul găsește bucurie și purificare în lacrimi și în credința în Iisus, chiar și sub greutatea crucii.