Gânduri într-o zi festivă.
Bucură-te, Țară scumpă, îmbrăcată de paradă,
Că, din alte țări străine, vin prieteni să te vadă!
Șterge-ți lacrima din gene! Ce oftezi într-una frântă,
Când atâtea muzici cântă?
Cântați muzici, cât mai tare, toate câte sunteți voi,
Ca să nu se-audă plânsul văduvelor de război!
La răspântiile toate, muzici, azi cântați, cântați,
Că prea gem, sleiți de foame, marii noștri „mutilați”?
Azi e zi de sărbătoare și datoare ești să joci,
Țara mea cu jale multă, jefuită de escroci!
Foametea și desnădejdea tu n-ai drept să ți le spui,
Țară scumpă, nimănui,
Când la tine ospătează toată lifta cu pistrui?
Cine să-ți ogoae plânsul? Să te-audă, cine poate,
Când atâtea muzici cântă la răspântiile toate?
Cui, o lacrimă să-i pice,
Că-n bordei n-ai foc pe vatră,
Când tâlharii ce te pradă, ospătând, duc trai ferice,
Înfrățiți cu veneticii, în palate mari de piatră?
Cum vrei oare, scumpă Țară,
Soarele dreptății sfinte pe-al tău cer să mai răsară,
Dacă toți cei ce te fură, liberi petrecând, fac haz
Și, când ceri să intre-n ocnă, scuipă-n bietul tău obraz?!
Oare, când vei pune mâna, Țară scumpă, Țară blândă,
În grumajii celor care vor ca Iuda să te vândă?
Celor cari într-una rod
Multul gliei tale rod, –
Câțiva hoți înfipți în ceafa unui biet întreg norod?
Dar mă iartă, Țară blândă, că, de-a tale suferinți,
M-am trezit și eu, cu tine, a haiduc scrâșnind din dinți.
Azi e sărbătoare sfântă,
Când, – deși flămândă ești, –
Nu se plânge, ci se cântă
Întregirea ce ți-au dat-o Sfinții de la Mărășești?
Mâine însă, Țară scumpă, sfinții tăi suiți la cer,
Să le faci dreptate cer:
Viața nu și-au fost jertfit-o ei, Arhanghelii tăi mari,
Pentru ca tu s-ajungi roabă unor cețe de tâlhari;
N-au murit, scăpându-și Țara, marii noștri mucenici,
Ca să ți se-nfigă-n glie gloatele de venetici!
N-au căzut pentru desfrâul
Hoților ce-ți fură grâul,
Țară plină de belșug,
Nici, – când lor le crapă burta, – tu să tragi flămândă-n jug!
Azi deci, fâlfâind drapele, cântă, Țară fără pâine,
Și, – cum cer ai tăi Arhangheli, – judecata s-o-ncepi mâine
Ori destinului tău mare fir de aur știi să-i torci,
Ori întreaga ta grădină va fi cocină de porci!
decembrie 1936
Sensul versurilor
Piesa exprimă un patriotism amar, în care sărbătoarea națională este umbrită de realitatea corupției și a sărăciei. Se critică ipocrizia celor care se bucură de bogăție pe spatele poporului, în timp ce țara suferă.