Vali Martor – Punct Și De La Capăt

Și știi că-n multe sensuri, fără tine n-aveam sens,
Toți anii fără tine cum pot să-i recuperez?
Scrie al tău sincer, până să te-ntâlnesc stingher,
Un rătăcit în haos, fără puncte de reper,
Amândoi copii, nefericiți mai mult,
Cu sufletu-mpăcat, chiar dacă banii nu ne-ajung,
Împreună mereu, oricât ar fi de greu.
Dacă asta e să fie, o accept cu bucurie,
Nu sunt genul care dacă văd la altul fac și eu,
Imprevizibil, măi fată, te surprind în felul meu,
Cum sunt alfa și omega, între vesel și trist,
Am fixuri și sechele, sunt un factor de risc,
Și dacă vine sfârșitul lumii când ne certăm ca nebunii,
Cu greu fac față furtunii, mă las pradă irațiunii,
Tu arunci și țipi la mine fără un motiv concret,
Arunc și eu vreo trei cuvinte și-ți zmulg inima din piept,
Îți faci bagajul, vrei să pleci, cu lacrimi te-nneci,
Îți explic, nu înțelegi, fără reguli sau legi
Sunt ca o umbră de amintiri ce nu mai poți să o înșiri,
C-am încercat orice metodă și nu te mai miri,
Au trecut deja trei zile, pot să-ți spun nu mi-e ușor,
Mă ascund printre versuri, de-asupra mea e un nor,
Mi-ai dat aer să respir când mă simțeam inutil,
Îți mulțumesc și pentru-atât când mă privești în sictir,
Toate acum se leagă bine și-mi aduc aminte-ncet,
Câte reproșuri de căcat, nu știu de unde să încep,
Că muzica știa să-mi aducă alinare,
Tu erai pe lângă mine și împrăștiai teroare,
Acum strânge-mă-n brațe și ține-mă bine,
N-o să mai găsești în lumea asta fraier ca mine..
Și totul îmi pare într-o continuă mișcare,
Fără sens și logică, doar cu semne de-ntrebare,
Poți să lași orgoliu-n urmă, fă o recapitulare,
Nu iubești decât o dată, restu-i doar o consolare.
Și totul îmi pare într-o continuă mișcare,
Fără sens și logică, doar cu semne de-ntrebare,
Poți să lași orgoliu-n urmă, fă o recapitulare,
Nu iubești decât o dată, restu-i doar o consolare.
Și mi-e greu să realizez ce oare-ai văzut la mine,
Am doar speranțe, gânduri și spun că totul va fi bine,
Restu nu contează, suntem doar noi, noi doi,
Am trăit un vis urât, ce mai contează niște ploi,
Ai imaginația bogată dac-ai crezut vreodată
Că din muzica ce-o fac ajunge să plătesc vreo rată,
Și nu vreau să plângi, mă mulțumesc cu puțin,
Tot ce-ți promit e că o să fim.
Am fost nevoit să plec să pot să realizez,
Că aici în țara mea, pentru cineva contez,
Nu ți-am spus multe-n față, poate că n-a fost momentul,
Las fapta să vorbească să descrie sentimentul,
Auzi versuri toată ziua, că doar asta am în cap,
Muzica mi-a dat un sens, nu o stare de fapt,
Tot ce-am scris, rămâne scris și are viață veșnică,
Și mă prinde din urmă cu o viteză tragică,
Și vreau să văd cum zâmbești când știi pentru ce trăiești,
Ia o geantă pe umăr, azi ne plimbăm prin București,
Copiii noștrii o să crească și-o să ne mulțumească,
Că am reuşit să-i creştem învăţându-i să iubească,
Am o slăbiciune ce vrea mereu să-mi lase urme,
Că m-am purtat ca un cioban, nu m-am regăsit în turme,
Nu te las să pleci, doar încearcă să-nțelegi
Că legătura dintre noi niciodată n-o dezlegi,
Bine-ai venit acasă, dezbracă-te și hai să povestim la un pahar de vin tot ce te-apasă,
Drumul a fost lung și-ntr-un final ne-am regăsit,
Mi-a fost dor de tine, dar ce păcat că am murit.