De când lumea și pământul
Sunt 2 vechi meserii
Vânatul și pescuitul
Păstrate din tată-n fii.
Vânătorii și pescarii
Oameni norocoși
Oameni mari și oameni simpli
Dar și mincinoși.
De la tata am învățat, mă
Să vânz să pescuiesc,
Dar tot el m-o învățat, mă
Așa bine să mintesc.
Vânătorii și pescarii
Oameni norocoși
Oameni mari și oameni simpli
Dar și mincinoși.
Să ferească Dumnezeu, mă
Când pun eu mâna pe pușcă
Fazani, șoareci, iepuri,
Tot împușc chiar și pe dulău
Și mistrețul, da mistrețul de-i în cușcă.
Vânătorii și pescarii
Oameni norocoși
Oameni mari și oameni simpli
Dar și mincinoși.
Când dau eu cu bâta-n baltă
Nu mă-ncurc numai cu știuca
Nu mă laud, n-o fac lată,
Și la toți le fac în ciudă!.
Vânătorii și pescarii
Oameni norocoși
Oameni mari și oameni simpli
Dar și mincinoși.
La vânat și pescuit, mă
Nu mă întreceți deloc
Ce să mai zic de mințit, mă,
Io mi-s primu di pa glob!.
Vânătorii și pescarii
Oameni norocoși
Oameni mari și oameni simpli
Dar și mincinoși
Sensul versurilor
Piesa descrie cu umor ocupațiile tradiționale de vânător și pescar, subliniind și o tendință de a exagera sau minți în legătură cu performanțele. Se evidențiază transmiterea acestor obiceiuri din tată în fiu, inclusiv arta de a minți.