Te-am iubit, bade, într-o seară,
Ți-am făcut și ție fală,
Tu cu fala de la mine
Poți iubi pe orișicine,
Eu cu fala de la tine
Nu mă mai iubește nime’.
Eu, bade, cât te-am iubit
Poate că și ți-am greșit,
C-așa-i omul când iubește
Poate că mai și greșește,
Tu să-ți amintești de mine
Că ți-am făcut și mult bine.
Bade, dorul meu te bată
Și dragostea mea curată,
Viața nu iartă pe nime’,
Nu te-o ierta nici pe tine,
Să te văd în calea mea
Și tot nu te pot ierta.
Frunză verde iasomie,
Ce-am iubit nu-mi mai trebuie,
Ce-am iubit nu-mi mai trebuie
Nici la moartea mea să vie,
Nici Prohodul să-l asculte,
Nici în groapă să se uite.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă regretul și dezamăgirea unei iubiri pierdute. Naratoarea își amintește cu amărăciune de afecțiunea oferită și blestemă persoana iubită pentru trădare, refuzând orice împăcare chiar și în moarte.