Mamă, patru fete ai
Faine ca floarea de mai
Și la lume tu ziceai
Că la nimeni nu le dai.
Tu, măicuță, n-ai știut,
Cu fata nu-i de glumit,
Vine feciorul și-o duce
Și tu nu mai ai ce zice.
Mamă, doar tu știi prea bine
C-așa-i soarta fetii-n lume,
Se duce și se mărită,
Rămâi cu inima friptă.
De cât-ori am venit acasă
Te-am găsit tot supărată,
Supărată și plângând,
De dorul nostru oftând.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă sentimentul unei mame care își vede fiicele plecând de acasă pentru a se mărita, acceptând soarta inevitabilă a fetelor de a-și întemeia propriile familii. Versurile reflectă tristețea și dorul mamei, dar și înțelegerea profundă a ciclului vieții.