Inimioară, inimioară,
Spune-mi ce dor te doboară,
Inimioară, de ce taci,
Spune-mi de ce boală zaci.
Inimă, nu fi de piatră
C-ai să mori și tu o dată,
Lasă-mă să mai iubesc
Că prea iute-mbătrânesc.
Taci inimă-n piept la mine
Să nu te mai știe nime’,
Nici pământul, nici lumea
Cât de drag mi-o fost badea.
Taci, inimă, și nu spune
C-ai iubit și tu pe lume,
Ai avut zile frumoase,
Ai iubit și-ai fost voioasă.
Beteșugul inimii
Nimeni nu mi-l poate ști,
Numai bădișorul meu,
Să mi-l țină Dumnezeu.
Pus-am gând și jurământ
Să-l las la dracu iubit,
Dar inima iar mă-ndeamnă
Să mai iubesc pân’ la toamnă,
De la toamnă încolea
Mai iubească cine-o vrea,
Eu mi-am iubit partea mea.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorința unei inimi de a iubi, în ciuda trecerii timpului și a suferinței. Vorbitorul își îndeamnă inima să tacă și să păstreze secretele iubirii, dar recunoaște că dorința de a iubi persistă.