Aș vrea să fiu un colț de stea,
Să fiu nemuritoare,
Ca fiind acolo, lângă ea
Să am o alinare.
Să am o rază de lumină
O margine de soare
N-aș vrea să par haină,
Dar vreau și vreau, căci doare.
Te doare foarte tare
Când vezi în jur dispreț,
Când vezi că nimeni n-are
Nimic, nimic măreț.
Îți plânge inima în hohot
Dar cine să te-asculte,
Căci parcă tot ar fi un șopot
O pânză cu mai multe.
Un gol, un mare gol
Și o pustietate,
De parcă ar fi un sol
Trimis numai la moarte.
Se îmbină spirit și ființa
Și iese-un unison,
Căci chiar de mustră conștiința
Nu este nici un domn.
Nu este, nici n-a fost
Și comic e să crezi
Căci cineva cu rost,
Te face să visezi.
Te face să mai speri,
Să ai un mic surâs
Chiar dacă nu mai ceri
Și te apuc-un plâns..
Aș vrea să fiu un colț de stea
Să mă înalț în neștiire,
Căci umbra tot mai vrea
Să nu știu fericire..
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente profunde de durere și deziluzie față de lume și de condiția umană. Vorbitorul aspiră la o stare de nemurire și alinare, dar se simte copleșit de dispreț și pustietate. În ciuda acestui fapt, există o dorință subiacentă de speranță și fericire.