Vescan feat Ligia Moldovan – Ea… El

Ea poate e singura ce poate
Când apare să-mi trimită
Problemele departe.
Era într-o dimineață
O vedeam neclar în ceață
Dar zâmbetul ei părea
Că poate să aducă în orice viață
Culoare, soare, părea că n-o mai doare nimic
Și inima ei nu era de vânzare
Să fi fost o întâmplare
Oare a fost o oarecare
Nu știu, da știu că
Ea poate să aducă o schimbare
Pe drumul vieții mele să îmi mai spele inima
Ea nu e ca restul, ea e pur și simplu ea.
Visez că-mi spună noapte bună
Că mă strânge în brațe
Și când mă strânge de mână
Zâmbesc, chiar dacă știu că mă minte
Prefer să-l cred
Decât să simt că-l pierd.
Ea poate e singura ce poate
Când apare să-mi trimită
Problemele departe
El poate e singurul ce poate
Să-mi promită să mă mintă
Că o să treacă toate
Ea poate e singura ce poate
Când apare să-mi trimită
Problemele departe
Iar el poate e singurul ce poate
Să-mi promită să mă mintă
Că o să treacă toate.
Și ți-am promis că nu te mai mint
Că tot ce simt îți spun
Ți-am promis că într-o zi
O să mă țin de promisiuni
Dar până atunci să uităm de regrete
Să mai numărăm și amintiri de vis
Nu doar defecte
Are acel ceva
Atât de simplă, naturală
Ea e pur și simplu ea
Atât de simplă, naturală
La orice poveste are
Și sfârșit într-un târziu
Să lupt de unul singur
Sincer nu prea mai știu.
Știu, uneori e prea târziu
Să lupt de una singură
Nu știu
Ești atât de departe
Un final fericit
Din povești neterminate.
Ea. ea. ea doar ea mai poate
Ea. ea. ea doar ea mai poate
Ea. ea. ea doar ea mai poate
Când apare să-mi trimită
Problemele departe.
Ea poate e singura ce poate
Când apare să-mi trimită
Problemele departe
El poate e singurul ce poate
Să-mi promită să mă mintă
Că o să treacă toate
Ea poate e singura ce poate
Când apare să-mi trimită
Problemele departe
Iar el poate e singurul ce poate
Să-mi promită să mă mintă
Că o să treacă toate.
Ea poate e singura ce poate
Când apare să-mi trimită
Problemele departe
El poate e singurul ce poate
Să-mi promită să mă mintă
Că o să treacă toate
Ea poate e singura ce poate
Când apare să-mi trimită
Problemele departe
Iar el poate e singurul ce poate
Să-mi promită să mă mintă
Că o să treacă toate

Sensul versurilor

Piesa explorează complexitatea relațiilor, oscilând între speranța adusă de o persoană specială ("Ea") și dezamăgirea provocată de promisiuni deșarte ("El"). Naratorul caută alinare și sens într-o lume incertă, pendulând între iluzie și realitate.

Lasă un comentariu