Al basmului tărâm, fără hotare,
La gura sobei început își are,
Când, dulce, a butucilor văpaie,
Ciudate umbre mișcă prin odaie.
Acolo, Făt-Frumos viteaz se-arată,
Cutreierând împărăția toată.
Și merge el o zi și-o săptămână,
Și tot n-ajunge și mai merge până.
Pe fruntea micilor copii se-așterne
Zăpada caldă-a somnului, din perne.
Sensul versurilor
Piesa evocă atmosfera caldă și protectoare a serilor de iarnă, când poveștile spuse la gura sobei ne purtau în lumi fantastice. Este o odă adusă inocenței copilăriei și puterii imaginației.