Leliță Săftiță!
-Auzi’, neiculiță!
-Dar, dacă auzi,
De ce nu răspunzi?
Că e mult d’aseară
De când șed pe-afară,
Poarta-nconjurând
Și tot așteptând.
Vremea vremuiește,
Cămașa-mi răcește
Luna s-a ascuns,
Ploaia m-a ajuns.
Streșioara-mi pică
Jubeluşa-mi strică
Nu mi-e de jubea
Ca de fremenea.
Că întâiaș’ dată
Azi e îmbrăcată
Și, de nu mă crezi
Deschide s-o vezi!
-Du-te, du-te, neică
Du-te de te culcă!
Nu mai sta în drum,
Că nu poci acum.
Nu-ți mai pierde somnul
Că mi-a venit omul!
Nu mă ‘nlesnesc
Nici ca să-ți vorbesc.
Du-te că e noapte,
Să n-auză șoapte,
Că e vai de noi,
De noi amândoi.
Sensul versurilor
Un tânăr așteaptă în zadar la poarta iubitei sale, Lelița Săftița. Ea îl refuză, spunându-i să plece, deoarece are deja un alt pretendent. Cântecul exprimă dezamăgirea și suferința tânărului respins.