Încet adormea, noapte îl acoperea,
Îmbrățișat de ea, contempla pacea,
Apare omul negru, toată casa tună,
Sună apoi răsună, afară nu-i furtună,
Mic nestemat, se simte blestemat,
De fapt nu se mai poate opri din tremurat,
E încă mic, are simțuri slabe,
Aroma de vin tare o simte, îi dă frisoane,
Fericit pustiul. Niciodată!.. Nu știu,
În ochii lui prinzi doar ceva, pustiu,
Are frați de sânge, n-are voie a frânge.
Umbra-l încinge, se-ascunde, plânge.
Are dinți de lapte, vânătăi pe spate,
Când crește mare trece clar la fapte.
Mama depășită, înghite sec a frică.
De mic în pumn devine obișnuită,
Ăsta de pân-acum la rupt, nu l-a cunoscut,
Nici măcar nu-i trup din propriul lui trup.
Bea și bate, fiecare noapte,
Face doar ce-i place, știe clar că poate.
Nu-i plac suspușii, și-a găsit supușii.
Îi place cum tresar când atinge clanța ușii.
Lovește tare, ce dacă doare,
Ai să vezi tu om rău, am să mă fac eu mare.
Lasă! Că mă fac eu mare!
Lasă! Că mă fac eu mare!
Lasă! Că mă fac eu mare!
Lasă! Că mă fac eu mare!
Lasă! Că mă fac eu mare!
Lasă! Că mă fac eu mare!
Lasă! Că mă fac eu mare!
Lasă! Că mă fac eu mare!
O acaparează, ea sângerează,
Cu mâna ce-l îmbrățișa acum barează,
Cei de-afară, prea puțin le pasă,
La mulți în casă disperarea-i crasă,
Creieri prăjiți, creveți, sticle sparg pereți,
Timpul trece greu, simte clar nămeți.
Visează, râde, se trezește, fuge,
Cortina cade, omul rău l-ajunge,
Acel miros din nou, vocea lui, ecou,
Să nu-i audă nimeni dă mai tare radiou,
Ca el sunt mulți, ca ea sunt multe,
Sătul să înfrunte, se-aruncă de pe punte.
Apasă pe ureche! Închide ochii!
Roagă-te să vezi din nou zorii dimineții!
Hrănit cu lătură, speriat înlătură,
Se crede protejat acoperit de pătură.
De-ar putea răspunde, forța nu-i ajunge,
Suferința e ascuțită, îl tot împunge.
Destulă presiune, adună tensiune,
Copiii sunt reper, dau repercursiune,
Atâta cremene, nu cunoaște încredere,
Propria putere o pierde din vedere,
Caută pacea, încă mai crede în ea,
Omul negru numai vine ziua, doar în vis noaptea!
Lasă! Că mă fac eu mare!
Lasă! Că mă fac eu mare!
Lasă! Că mă fac eu mare!
Lasă! Că mă fac eu mare!
Lasă! Că mă fac eu mare!
Lasă! Că mă fac eu mare!
Lasă! Că mă fac eu mare!
Sensul versurilor
Piesa descrie trauma unui copil abuzat, marcat de violență și neglijare. Copilul visează la ziua când va crește și va putea riposta, dar prezentul este dominat de frică și suferință. Refrenul repetitiv exprimă dorința de a depăși această situație.