Și câți au mai încercat, și-au pus capac, au ezitat,
când au constatat cât e de aglomerat, s-au panicat.
Eu m-am calmat, tata, nici gând să le fac pe plac,
încă trag făcând ce-mi place ca-n Kiev, eu tot nu cad.
Și îi văd cum cumpără lopeți, un film sinistru-n capul meu.
Tu mă cerți, dar ce-i cert, e că tu nu ești aici și exist doar eu.
Respir, la fel ca tine, dar crede-mă-i atât de greu
să ne înțelegem când ești cu ochii pe TV mai ceva ca un mileu.
Și mai trece cât o toamnă prin iarna din interior,
nici nu-ți poți închipui cât de nasol mă simt fără umor,
cât strâng din dinți și stau tăcut în fața lor
și trag aer adânc în piept, când îi întreb de ce morții lor
fac pe proștii când proștii îi scot în evidență
și ascund atât de multe cu atâta transparență.
Mă gândesc la existență, nu mi se pare normal să
pună toți meltenii la putere doar așa de complezență.
Îți bați joc de cel ce n-are, fie că vorbim de
neam, bani, caracter, bunul simț sau demnitate,
și după te miri că nu ești binevenit în societate
și de asta cei ca mine sunt prinși la jumate, nu se împarte.
Dorința de a trăi prin școli, cel mult ești influențat să mori,
pleci de la ideea de a te distra și ajungi pământ de flori.
Părinții fac live-uri pe Facebook când copii cad de la balcon,
imediat îi vezi trecând peste dacă le donezi un milion.
Îmi bag p***-n casa lor, îmi bag ura-n clasa lor,
îmi bag p***-n plasa lor în care cară formol domol.
Sunt afectat pe interior, atunci când amintirile dor,
ridic un zid enorm, pe moment mă duc să dorm.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dezamăgirea față de societate, ipocrizia și lipsa de empatie a oamenilor. Vorbește despre durerea interioară și despre cum amintirile pot afecta profund, ducând la dorința de a se izola.