Strofa II:
Ai o grămadă pe cap, dar nu vrei să le spui,
Și chiar de-ai vrea, observi din păcate că n-ai cui.
Îți zboară gândul la ai tăi și-ți spui să-i suni măcar,
Dar te gândești apoi că n-ai chef de o ceartă iar.
Și totu-i în zadar.. blurat și totuși clar,
Când vezi că tu ești de fapt cel ce-și pune pietre-n car.
Și devii agitat, n-ai poftă de mâncare,
Ai un gol în stomac, da-l umplii cu alcool și sare.
Seara ești extenuat după o zi de căcat,
Ceva te ține treaz, dar totuși te bagi în pat.
Pereții se holbează la tine, iar tu la ei,
Și-ncep să-ți vină-n cap o grămadă de idei.
Ce te fac ca să te-ntrebi dacă ești psihopat,
Dacă e ok sau nu cum ai procedat,
De ce ai spus un „nu” când de fapt e adevărat
Și de ce faci asta zilnic în mod repetat.