zenobia – Versuri.pro

Gellu Naum - Cu Timpul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Tratată convenabil atâta cât să nu treacă de frontierele unei realități cât mai normale și ale unei normalități cât mai reale, Zenobia se supune fără șovăire instinctelor ei de obiect a căror sursă poate fi găsită în legănarea formelor cu care se împodobea odinioară.
Învelit într-un cearceaf vechi și încălțat cu sandale noi, stau pe un jilț al cărui spătar aduce a ghilotină. Un băiețel mă bate cu o rămurică peste tălpi. Zenobia, de data asta sub înfățișarea unei adolescente oarecare, îmi oferă cu mâna dreaptă grăunțe dintr-un bol. La picioarele ei stă ghemuit un al doilea băiețel cu ochii larg deschiși.
Cred că m-au înjunghiat, de-asta îmi țin o mână peste rană.
În scuar, zidarii urcă scara seniorială. Un cioplitor cu o cană lipită de spate bea cu disperare dintr-un vas ovoidal. Pe lângă el trece un tânăr încălțat cu ciorapii de damă lungi și colorați. Cu brațul stâng dat peste cap, el ține amfora.
În fața lui și mai aproape, un derviș își vâră mâna stângă într-o lampă pe când cu degetul arătător de la cealaltă mână scrie ceva pe lespezile scuarului. Zenobia își ridică rochia și-i arată genunchii.
Cu timpul ne cuprinde o apă generală fără adânc și fără suprafață.

Gellu Naum - Zenobia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Printre exodurile mele
există și una Zenobia supranumită refuzul falsei conștiințe
pe o șosea cânta purta baticuri
ne adoram știa două trei cuvinte mai scurte într-o limbă necunoscută
Eu treceam singur ca orice ființă umană o adoram mă făceam că nici n-o observ
Îi dădeam târcoale într-un camion de transport ghemuit printre prelate și busturi de marmură
În dreptul ei mă coboram intram în cabina telefonică formam un număr oarecare îmi ceream scuze
apoi mă ghemuiam lângă ea era poate singura fericire posibilă.
Era plăcut ne culcam cu oasele noastre îmbibate de amintirea unei străvechi adorații
cu ochii noștri lucioși înăuntru era o puternică adorație
filozofam prostii ne simțeam bine
departe rătăciți orbiți de faruri
nu se putea să nu mă adore era o ființă umană
ținea degetele bine întinse pe o coapsă bine întinsă
ne adoram Ce nevoie ai tu de cuvintele astea cam scurte
(o dar cum le rostea ce superb eram fiecare în adorația celuilalt)
să nu uiți adorația asta ce ființă ai fi tu fără ea
cunosc o pasăre care ne adoră nici nu ne vede ne pune gheara pe frunte
ne poartă în marea ei limpezime o supranumită Zenobia pe o șosea internațională
de fapt ce ființă ai fi și mai vrei să plantezi busturile astea pe stânga șoselei
notează în carnet adorația.
Stăteam așa cu degetele bine întinse
era o lumină gălbuie ceva între fulger și gheață
respirația noastră acoperea vuietele totul se legăna liniștit
mă speria ferocea mea luciditate

Gellu Naum - Conținutul de Plumb Al Logodnicilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Să-mi spună c-a avut un vis cu mine pe-o stradă aglomerată.
Acolo sunt de obicei trei fete, două din ele mor de la bun început, a treia mai rezistă.
Șamanul ăsta decoltat are pe cap o splendidă tiară falică, un fel de șarpe din argint sau poate brațul unui candelabru.
Încolo arată ca orice nenorocit cu fața zgâriată.
Câțiva de jos (cei care numără cometele) dau cu ochii de el, îl
amenință cu ciomegele, el vine lângă mine, îmi pulverizează
discursul.
A treia vrea să plângă, spurcatul i-a luat pantofii ei de damă, vrea
să-i încalțe, el îi dă inelul.
Atunci de obicei se face întuneric și se produce logodna, în sensul
că deasupra noastră se răsucește cerul și apar moșnegii
ăia în veșminte străvezii, ei se așează unde pot, mănâncă
din pachete și vorbesc în șoapte.
Unul întreabă de mine, se miră că nu sunt acolo, își răspunde
singur: o veniră! El pe urmă se ridică, toți le iau cu ei pe
cele două fete și merg să se îngroape.
Aș vrea s-o strig pe Zenobia, tu vino lângă mine cu picioarele
alea desculțe și subțiri (nici n-am pretenții) să ți le
încălzesc cum pot, îți dau și Pepsi! Dar de câte ori încerc
gura mea tună.