zburatoare – Versuri.pro

Cecilia Meireles - Ușurime

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ușoară e pasărea,
dar umbra sa zburătoare
mai ușoară-i.
Iar cascada de aer
a grumazului său
mai ușoară.
Și amintirea
ce-i dictează trilul,
mai ușoară.
Și dorința subită
a clipei străvechi,
mai ușoară.
Și fuga invizibilă
din fugarul amar,
mai ușoară.

Panait Cerna - Trei Zburătoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Din larg apus, trei zburătoare
S-au îndreptat înspre Calvar,
S-aducă laudă şi dar
Durerii celei roditoare.
Dar cea dintâi veni-n zadar.
Zbura aproape de pământ:
Îşi căuta ceva de hrană,
Şi n-avea vreme, nici avânt,
Să urce până-n vârful sfânt, ─
La omul fără de prihană.
Iar când s-a şters de tot din zbor,
Veni o ciocârlie-n oră
Gând Crist cerea un ajutor ─
Când duhul morţii da fior
În sufletele tuturora.
Urcă-n văzduh, ca pe o scară,
Şi smulse cântec din tărie.
Un imn de blândă primăvară
Îi alină durerea vie:
Îi ajută lui Crist să moară.
E pace, ca-n străvechi altare ─
Duiosul, sfântul cântăreţ
Căzu din slăvi ameţitoare; ─
Şi iată vulturul măreţ,
Scăldat în cald apus de soare.
Porni din culmi, ca o furtună;
Dar şi-a-nfrânat avântul, jos,
Tăind cerc larg şi maiestos ─
Făcând din zborul său cunună
Deasupra crucii lui Cristos.

Ion Pillat - Pasăre De Lut

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pasăre galbenă-n cioc
Bate ușor la fereastră.
Umbrele nopții n-au loc
În dimineața albastră.
Oblon pe suflet căzut
De mult – spre cer se ridică
Și zburătoarea de lut
Pătrunde-n țări fără frică.
Prin geam de cleștar brumăriu
Pasăre de aur sau frunză
Sau raza pierdută, nu știu,
Vine la piept să se-ascunză.

Nicolae Neagu - Desen cu Păsări

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Închideți bine poarta dinspre stradă
a păsărilor noastre de ogradă
prea doritoare
să iasă-n după-amiază la plimbare,
să se ducă,
dincolo de ulucă,
fiecare pe unde-apucă
și ajunse departe, hăt!
să uite drumul îndărăt.
Nu vă pasă? strigă Alexandra, chiar nu vă pasă?
Cum pleacă dumnealor de-acasă
dacă n-au învățat cărarea bine
și ce se cuvine sau nu se cuvine?
Păsările mele, zice ea, visătoare
ca o piersică toropită de soare,
au drumul în cioc, în aripă
și nu se rătăcesc nici o clipă
mai ales către seară
când luna coboară
și curge pe case
ca o pulbere de mătase,
mai cu seamă spre noapte
când se petrec atâtea fapte
care, se știe, ar putea
să tulbure pasărea.
Păsările mele, toate,
sunt învățate
să se și întoarcă, spune ea.
Și spunând așa,
degetele ei înscriu,
în aerul portocaliu,
trupuri de zburătoare
atât de străvezii și de ușoare
încât noi, iată,
le recunoaștem după cum arată.
De pildă, acestea, în frac, fără bretele,
sunt rândunele.
Celelalte (ceilalți) cu pene verzi,
mai să nu crezi,
sunt pui de cuc
care oriîncotro se duc
se strigă pe numele lor,
răsunător
și se recunosc între ei
ca stolurile de porumbei
ori de cocori,
tot călători,
prin gări de nori,
pe sub ninsori.
Doar pasărea asta cu fundă
se mai confundă
deși, credem noi,
e ori pitulice, ori pițigoi.
În schimb aceea, ațipind, albastră,
e, limpede, o pasăre măiastră,
care, lin, se cuibărește
până ziua se ivește
lângă tâmplele voastre, copii,
printre vise aurii.
din volumul „În orașul Poc-în-plic”

Wilhelm Busch - Broasca Zburătoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Dacă cineva cu mare trudă / pe-un copac se urcă-n ciudă, / și ca o ... →