Jorge Luis Borges - Camden 1892

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Iz de cafea, cerneală și tutun.
Duminica și lungul ei plictis.
O nouă zi și, iată, vechiul vis
Azi s-a-mplinit: colegul lui cel bun
Își vede visul tipărit în ziar.
Bătrânu-i țintuit acum la pat.
Sărăcăcios sălaș, însă curat.
Se uită în oglinda veche iar.
Nu se mai miră. Chipul ăsta știe
Că-i el. Își trece mâna noduroasă
Prin părul alb și barba cea stufoasă.
Își spune, la intrarea-n veșnicie:
Eu, Whitman, pier, dar versurile-mi cântă
Întreaga lume. Fost-am o izbândă.

Walt Whitman - Un Copil a Spus: Ce Este Iarba?

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Un copil a spus: Ce este iarba?, aducându-mi-o cu mâinile pline;
Ce aș putea să răspund copilului?.. Nu știu mai mult decât el ce este..
Presupun că trebuie să fie steagul dispoziției mele, țesut dintr-un material verde, plin de nădejde.
Sau cred că e batista Domnului,
Un dar parfumat și memento dinadins aruncat,
Purtând numele posesorului undeva prin colțuri, ca să putem vedea și remarca și să spunem: a Cui?.
Sau poate că iarba este ea însăși un copil.. copilul zămislit de vegetație.
Sau mă gândesc că e o hieroglifă uniformă
Și înseamnă: a germina la fel pe zone largi și înguste,
Crescând deopotrivă printre negri și albi,
Kanuck, Tuckahoe, Congressman, Cuff, le dau același lucru, îi primesc la fel.
Iar acum îmi pare a fi frumosul păr netăiat al mormintelor.
Cu tandrețe te voi folosi, iarbă răsucită,
Poate transpiri din piepturile tinerilor,
Poate dacă i-aș fi cunoscut i-aș fi iubit;
Poate că te tragi din bătrâni și din femei, și din vlăstarele luate degrabă din poala mamelor.
Această iarbă este prea întunecată ca să fie din creștetele albe ale mamelor vârstnice,
Mai întunecată decât bărbile incolore ale bătrânilor,
Prea întunecată să vină de pe acoperișurile de un roșu vag ale gurilor.
O, recunosc, la urma urmei, atât de multe limbi grăitoare!
Și înțeleg că ele nu vin de pe acoperișurile gurilor fără un rost.
Aș vrea să pot traduce indiciile cu privire la morții tineri, bărbați și femei,
Și cu privire la bătrâni și mame, și la vlăstarele luate degrabă din poala lor.
Ce crezi că se întâmplă cu tinerii și bătrânii?
Ce crezi că se întâmplă cu femeile și copiii?.
Ei sunt bine și vii, undeva;
Cei mai mici germeni arată că, de fapt, nu există moarte,
Și chiar dacă a fost, ea a dus înainte viața – și nu așteaptă la capăt s-o oprească –
Și a încetat în momentul în care viața a apărut.
Totul merge înainte și peste hotare.. și nimic nu se prăbușește,
Și a muri este diferit de ceea ce presupune oricine, și mai propice.

Whitman – Versuri.pro

Jorge Luis Borges - Camden 1892

Walt Whitman - Un Copil a Spus: Ce Este Iarba?