Stres:
Vad lumea ca un orb, adică mai mult o simt
Că-mi trebuie sentimente ca să mă ghideze-n labirint
Când eu-s Tezeu, și Minotauru-s tot eu, cum să-l înving?
Tre’ să-nvăț să-l controlez, și sper să fie destul timp!
În fiecare seară, când mă-ntind
Caut ce tre’ să schimb
Inima-i busola care-mi spune spre ce tre’ să tind
Să văd un sens în tot ce-ating
Că fără sens am fi nimic
Și n-o să mori liniștit
Până nu recunoști că ești mic
O cărămidă dintr-un zid
Pe care dragostea-l ridică
Dar e foarte găurit
De mândrie și de frică
Și cu toate astea nu pică
Fiindcă e bine zidit
Din adevăr, că doar asta rezistă pan’ la sfârșit!
Restu’ se pierd ușor în timp și sunt uitate
Doar că zidu’ nostru s-a mărit, și-o să devină cetate
Viața asta-i doar o parte.
Un capitol dintr-o carte
Pe care-l citim grăbiți și-apoi trecem mai departe!