Alain Bosquet – Romanul Planetei
Era tânără, rotundă,și se rostogolea în voiede la un capăt pân-la altulal spațiului, lovea cu cotulorfanii sateliți,izbind estropiate goluri.A fost închisă-ntr-un colegiude curcubeu, dar s-a purtatacolo-atât de rău, încâtau fost, se vede, nevoițisă-o înfășoare-n nouri groși,și oamenii, ca paraziții,numaidecât să-o năpădească.Ce-a mai rămas? Un craniu, două,care se clatină-n azurulpe unde tineri meteorise plimbă, deseori, râzând.