viers – Versuri.pro

Friedrich Holderlin - Parcelelor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Doar o vară lăsați-mi, Puternicelor!
Și-o toamnă, ca viersul meu să dea rod,
Ca mai voioasă inima, -n dulcele
Joc săturată, să-mi poată muri.
Sufletul ce-n viață n-avuse divinul
Său drept, nici în Orkus pace nu ia;
Dar harul curat dacă vreodată-n
Inimă-l port și versul mi-e sfânt;
Bun găsit atunci, pace-a lumii de umbre!
Sunt mulțumit chiar dacă tu, cântecul meu,
Nu m-ai călăuzit într-acolo; odată
Trăit-am ca zeii, mai mult nici nu vreau.
În românește de Ion Pillat

Ion Pillat - Ciocârlia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Palpită lămpi, spre ziua stingându-se. La geam
Privești nemărginirea orașului, din care
Ca ieri se naște astăzi în uruit de care
Orașul unde-n vremuri alăturea plângeam.

În gama monotonă de fabrici și de uliți,
Ce zilnic răspândește și iar absoarbe-n ea
Aceeași omenească silință ce nu vrea
Să frângă pentru vise biruitoare suliți.

Afara străduința noroadelor se-mbată
Lovind pe nicovala metalul dur și clar —
Și pulsul surd al muncii începe iar să bată
În piepturi și-n motoare: nostalgic, ritmic, rar.

Dar sus, sus prin spirale de fum, spre răsărit
Se-nalță-un zbor și suie pe scări de armonie.
Cetatea-n trepidare de fier n-a bănuit
Ca, slobod, sparge cerul un viers de ciocârlie.

Când singur, pururi singur, te-ncerci în zori de zile
Să prinzi scântei de versuri cu griji de alchimist:
Presari cenușa numai, pe înnegrite file
O, aripi spre lumină! O, lut masiv și trist!

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Viersul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Homer cânta mânia divinului Ahile,
Și Dante Tartarul cânta;
Poetul, când se naște în amărâte zile,
Amar și el ca lumea, nu cântă pe copile,
Nici cupa bacanală nu-l poate îmbăta!
Și eu câteodată smulg harpa din tăcere,
Când sparge muza pieptul meu,
Căci inima zdrobită răsună prin cădere
Și saltă disperată în spasmuri de durere,
Scoțând din agonie un țipăt scurt și greu;
O poezie neagră, o poezie dură,
O poezie de granit,
Mişcată de teroare și palpitând de ură,
Ca vocea răgușită pe patul de tortură,
Când o silabă spune un chin nemărginit!
Ar fi o ironie să cânt eu flori și stele
În veacul nostru pe pământ,
Când ele sunt o larvă grimată cu vopsele,
Iar adevărul geme tempeste și răzbele,
Blestem, urgie, neguri, pucioasă și mormânt!
Lăsați pedestrei poze minciuna curtezană!
Al cântului entuziasm
Respinge veselia spoită și vicleană,
Când totul împrejuru-i printr-o imensă rană
Exală din cangrenă un colosal miasm!
Homer cânta mânia divinului Ahile,
Și Dante Tartarul cânta;
Poetul, când se naște în amărâte zile,
Amar și el ca lumea, nu cântă pe copile,
Nici cupa bacanală nu-l poate îmbăta!